tată ceresc spre tine urc pe calea destinată,
Golgota Poeziei românești mi-e tot mai scumpă,
acum virtuțile-s în suferință, ruga mai bogată,
dinspre cruci spre ceruri loc etern mirabil ocupă.

mult timp te-am așteptat să vii dintre mistere,
să readuci coroanele de spice pentru căruntele frunți,
iar cununi din trandafiri sălbatici domnesc pe durere,
spini se înfig cu putere nu mai poți să-i înfrunți?

atei ne conduc spre nevrute spre pustii orizonturi,
n-au frică de noi nici de tine, cu morala discursivă
au transformat toată glia mireană în fronturi,
din aberații și minciuni senatul face zilnic stivă.

doamne noi urcăm spre tine și rănile iubirii, loturi,
apostoli ne sunt brazii verzi cu onoarea pururea activă.