Ma uit peste umar si vad o mie de ochi atintiti
ce privesc printr-e gene stufoase de salcii cazute, adormiti,
aruncind sageti de cocori istoviti si pasari ce cad inghetate de vid
iar cerul privindul,acum,i-mi pare cleios si livid.

sub ploaia de ginduri pierdute deschid o umbrela de vise desarte
Privind cum cocorii se-nneaca in cerul livid ce-i cheama spre moarte
Intind mina catre ei sa-i opresc dar constat
cum graiul aici pe pamint s-a uitat...
Lasind doar o urma firava de praf ce pluteste in vid.
Il vad,il simt si-in plamini cu nesat il inspir...

Dar mina intinsa dispare iar graiu-mi dispare odata cu ea.
Privesc o aripa si mut,ma desprind de inima mea...


Ma transform in cocor si zbor spre inalt,spre cerul cleios ce ma cheama
Ma zbat zburind spre pamint si incerc sa ignor,sa nu-l bag in seama.
Dar cerul insista,ma cheama,ma striga in gind
Opresc sa mai dau din aripi,prefer, inghetat de vid sa mor izbit de pamint.