ți-am spus că nu pot să trăiesc fără tine. să știi că e adevărat. nu trăiesc.

viața palpită dincolo de orice. am atârnat la fereastră o frunză dintr-o toamnă. asta ca să-ți fac semn să știi că moartea mea continuă în toate felurile.

uneori uit și mă bucur de lucruri foarte mărunte. îl văd în ele pe Dumnezeu

a, și nu mai scriu Dumnezeu cu d mic. nu mai pot nu știu de ce.

ar mai fi câteva gesturi care trădează lumina din mine. cea pe care ai lăsat-o aprinsă când ai plecat.

și nu mai pot să dorm. visele îmi sunt prea strident colorate.
atâta muzică pe care tu nu o mai asculți
atâta cântec necântat cuvinte nespuse
încât timpul se blochează ca un zăvor stricat
timpul urlă ca o mașinărie împiedicată în iubirea noastră nesfârșită.

ceasurile se contrazic cu insomnia mea purpurie
în care anotimpurile nu trec
pentru că sunt făcute din altceva.