era într-o altă vară
am plâns
când eminescu și-a pierdut mințile
cei mai mari inamici voiau
doar scrisorile deșucheate
oricum cu mult mai de preț decât orice comoară
eram cu monte cristo
și duceam aceeași povară
cine-a distrus casa viselor trebuia să moară
moartea acoperea cu fulgi de ciocolată neputința
trădarea falsa morală violența muribunzilor
din azilul de noapte
apropiindu-se cu pași felini de fiară
ce îngurgitează și vomită totul ca pe singura hrană
și unicul adevăr al ființei mai presus de ființă
lumea se surpa din temelii
ne prăbușim în înalturi
și muncim fără simbrie
la același destin
mai înainte ca visele să ucidă hienele
ce au devorat casa viselor
și unicul adevăr al ființei mai presus de ființă
dintre mine și tine