în seara aceasta am să cobor în subterana din mine
să adorm să nu mai aud nimic să învăț să plâng
cum un copil stă ascuns
în pântecele maicii sale până la naștere
se pregătește să înfrunte lumina țipând
disperat în timp ce aerul
deschide în trupul său poartă după poartă

în seara aceasta simt cum toate orașele planetei
se prăbușesc pe un piept imens și mor
ca niște femei măcinate de tuberculoză
ultima suflare le aprinde trandafiri purpurii
în colțul buzelor se sting misterioase
încât cred că și în moarte se face uneori primăvară