dimineața se șterge apatic
de colțul gurii
dorm până târziu visez
reuniunea cu colegii de școală
vreau să scriu un poem despre ioana
mă gândesc la ea
așa cum vizualizez
natura pe pânză
contururi se sting
și aprind
flash-uri de memorie
se derulează
n-am cunoscut-o pe ioana
trebuie să fi fost frumoasă
cu privirea
unui secret spus pe jumătate
mă gândesc la ea
ca la un mort în ziua pomenii
de un an
nimeni nu spune ce simte
tacâmuri se lovesc de aburul absenței
și totuși se înșiră întâmplări
comune

dacă aș fi văzut-o
o zi într-un anotimp turbat
aș fi tras-o de mână
până la acel foișor
în care cântă fanfara
vara
i-aș fi vorbit despre tine
cum te sprijineai de tâmple
și adulmecai mirosul de pădure
după ploaie

i-aș fi citit un poem
poate aș fi prins într-un portret
figura aceea gravă
cu pomeți luminați
într-o aură de înțelegere

ioana ar ști când să tacă
când să plece
s-ar naște precum ciupercile
în bătaia stropilor
inundând un colț de memorie.