Nu mai are nimic a zice.
Ca un mort acum el tace.
Nu mai poți nimic a face.
Odihnească-se în pace.

El e un mort ce acum mișcă.
De vorbești, limba în gură ți se pișcă.
Blestem din blestem se trage.
Și-n mormânt el te va trage.

Timpul de va continua să treacă.
În mormânt o să se întoarcă.
Și va ieși din inimile noastre.
Iar pe zi și zi ce trece.
El e tot mai mut, precum un pește.

Nemurirea firii sale.
E ca floarea cu petale.
Ce se scutură cu timpul.
Neștiut, dar foarte simplu.

Schimbător ca și norocul.
Pentru el timpul e totul.
În mormânt ziua se întoarce.
Iar în noapte vine încoace.

Bântuind ca o fantomă.
De te sperie intri în comă.
La presiuni el nu cedează.
Pe ai lui, cei și ăi mai buni.
De opinii negative îi protejează.

El este cel ce în istorie vrea nemurirea.
Și deodată și-a schimbat și firea.
Dacă pentru noi e ca și mort,
el atunci vrea doar odihnă.
Dacă-i viu, noi atunci nu avem tihnă.

N-are milă și nici tihnă.
Vrea tot timpul doar putere.
De aceea ...
stratifică timpul pe ere.
Sau perioade bune-rele.
Trăiește doar după legi nescrise.
Face lucruri nepermise.

El se crede supraom.
Și sfidează pe orice om.
Nu mai crede în nimic și în nimica.
Nu mai știe ce e frica.

Iar când va fi mai rău.
El în lume va vrea să plece.
Tot cei neștiut să știe.
Dar cu timpul îi și le va trece.
Atât grandomania, carisma
și zâmbetul lor acru de pe fețe.
Atât a fost și astfel va să fie.

Iubit la infinit nu o să mai fie.
Tot ce vrea are să știe.
Iar cu timpul ce o să treacă.
O să vrea să îl petreacă.
Într-o baie de mulțime.
Dar o va lua pe scăfârlie.

Prin urmare, întrebare întrebătoare ...
Care este sensul vieții?
Nu-i acela de a trăii???
Numai timpul poate știe.
Ce a fost și ce o să fie.