O mică lacrimă furată
Suspină-n parcul dat uitării,
Aici a fost cîndva chemată
De-un prim fior al sărutării.

Aici se bucură de viață,
Aici ea a simțit iubirea
Cînd norii negri se înalță
A cunoscut nefericirea.

Așteaptă singură, înghețată,
Cu voce tremurînd suspină
Și slove dulci spre cer înalță
Unde-i lumina? Vreau iubire.

Unde e prima îmbrățișare?
Unde e primul „te iubesc”?
Sau cea mai crudă sărutare?
Sau cel mai sincer „te doresc”.

Dar tace cerul, tace marea
Și orizontul doarme dus
Cu liniște acoperind-o,
Un zeu în șoaptă i-a răspuns:

Tu vrei iubire, vrei speranță
Multă căldură și amor,
Dorești o dragoste pe viață,
Dar te grăbești încetișor.

Să știi că așteptare-i sfîntă
Cînd dragostea este departe
La sigur voi veți fi alături
Pînă la moarte, după moarte

O mică lacrimă furată
Surîde-n parcul amintirii
Căci a uitat ce e durerea
Ea pleacă capul doar iubirii.