eram vara copil de pe prund
îți vorbeam dintr-o piatră cu-o fisă

de lângă râu se înălțau pustnicii
cu ferestrele de nailon
pe care îți scriam cu degetul poeme

erai caldă eu eram un alt anotimp

roțile mașinii se învârteau întotdeauna la fel
și în colțul de foioase-al chindiei
eu intram tu ieșeai până la noapte bai bai

erai toamnă apa demult peste dig
ne strigam amândoi fără voce

venea mâlul se așeza gram
cu gram pe capota albastră
tu tăceai eu pe dinăuntru tă…ce-am
făcut nu mai știu s-a șters undă cu undă

bătuse clopotul mă crezusem etern
până când m-a strâns cineva în bidon

în urmă a fost totul și totul în urmă e vid
ca și cum aerul ar seca dacă miști
acum plâng am auzit c-o să zbori
te aștept într-un zid cu icoane

și-am mai spus o poveste: pam-pam

tasta 3

Plutește-n aer praf de aripioare,
nisipul mă acoperă ca tine,
acum un veac și soarele devine
ciclopul vieții mele viitoare

arzându-mi ochiul minții cristaline
și pielea tulburată-n fiecare
contact al mării intercelulare,
ce-n valul negru astăzi mă reține.

Te văd la cort, cu altul, ca pe-o țară
pierdută fără luptă-n anii grei
când regele era pe dinafară

la cumpărat minuni din lumea ce-i
acum o vamă veche înspre seară...
De vrei să-ți cânt, apasă tasta trei!