Fanfara sobră, grav, răsună,
acompaniază aleșii decăzuți,
cu marșul funebru, macabru,
peste-ntinsa masă de pământ.

Fanfara sobră, grav, răsună,
și-ntristează fețe, zeci sau sute,
încercând să-ndulceasc-amara vreme
printre suspine, lacrimi, plecăciuni.

Fanfara sobră, grav, răsună,
lin, armonios, fin și dureros,
ca o voce a muților decăzuți,
ce zboară, departe de mândrul catafalc.

Fanfara sobră, grav, răsună,
fiind o voce a cuvintelor nespuse,
ce acum își dorm somnul, liniștite,
și-așteaptă praful să s-așterne.

Fanfara, subit, se oprește,
când preotul începe a grai,
ultima predică, ce-adânc lovește,
sufletul celor morți, dar și a celor vii.

Un moment de reculegere, in memoriam
unui defunct, răposat, decăzut,
din timpul visător, in timpul mut prea lung,
în sicriu, eterna casă de sub pământ.