la 41ºcelsius
zeii de foc ai amiezii
ne urmează îndeaproape spre destinația finală
aflată în intervalul
dintre podul de piatră și km 0 al inimii
pe care nimeni nu știe să ni-l demonstreze
cu arta matematică a îmbrățișării
și despărțirii dintre mine și tine
prin aerul vegetal
pedalăm într-o cursă nebună
la fiecare groapă ce apare–n asfalt
zeii de înghețată se topesc
într-o credință mai puternică decât iluzia
reginelor neiubite din romanele de dragoste
care nu mai înduioșează pe nimeni
mutând km 0 mai aproape ori mai departe
așa cum alpiniștii înfig pioleții
și steagurile cu însemnele patriotice sau nu
într-o gură monstruoasă de animal preistoric
de pe vârful cel mai înalt al planetei-copil
la poalele căruia totul curge
ca un fluviu al neputinței
ce alimentează același corn al abundenței
ce sună și se umple cu aceleași întâmplări
unele mai fericite într-adevăr
în care zeii de foc respiră prin toți porii
distanței dintre mine și tine
spunând vorbe tăcute
vorbe asurzitoare
ori vorbe pur și simplu
când hamlet urcă un munte
întotdeauna găsește capul lui yorrick
și dintre toate bufoneriile lumii
am ales cea mai crudă poveste
cea în care nimeni nu-și mai găsește drumul pierdut
apoi obosiți
chemăm mânzul alb al inocenței pierdute
dintr-o țară pierdută
dintr-o lume pierdută
și el ne aduce o altă himerică turmă de vise
pe care încalecă evaporați din asfalt zeii
conduși prin nămeții nisipului albastru ai deșertăciunii
de un beduin îmbrăcat în toate simbolurile misticii
ce-nfășoară pământul și-l face să dispară
precum montura unui inel
în care se pun nestematele regine
la o inimă
și o face să dispară