Doar un semn voiesc, într-un secul.
Agonia străpunge-ntregul.
Mi-s nopțile-un mormânt de-atâta suspin
Și nopțile-un coșmar de-atâta chin.
Orașul nevrotic a încremenit
De-atât neajuns și de-atât vorbărit.
Noaptea mă-nconjoară-n vrejul ei cel dulce
Iar pacea tot mai-ncet din mine s-ar duce.
Idilic apare-un surâs fățarnic, anost
Ce voiește-a lumii-ngenuncheare făr’ de rost.
Arlechinul odios hotărât-a nimici
Orice dulce lamentare umplută de vicii.
Oamenii, oripilați de a lui neclintire
Au preschimbat într-o clipită a lui menire.
Schimbând omenirea, s-a schimbat și pe sine.
Pentru ca în final, să strige către mine:
“Mi-e silă de tot ce-nseamnă omenire!”
Schimbarea l-a dus pe-arlechin la pieire.
Veșmintele s-au schimbat în alb-negru,
Culorile dansau în marș funebru.
Lumea s-a rupt de realitate,
La o tragedie-au luat parte.
De extaz, angoasă murmurat
Murit-a clovnu-ncatușat.