Plângând printre arii în dragi simfonii,
Împrăștie-artistul din vise petale;
Din flori prea-nroșite de triste iubiri,
Izbește cuvinte-n Divin cu fervoare:

"Trăsnește Doamne pe-al tău rob!
Cu dulcea nebunie...
A muzelor uitate-n timp,
Iubite de-omenire.

Trăsnește Doamne pe-al tău rob!
Cu-o pală aprigă de dor...
să-nvețea-a fumega târziu
din dulce flacără... amor.

Trăsnește Doamne pe-al tău rob!
Cu-amor în făptura-i de chin încercată...
Sau fie ce-o fi doar trăsnește-l odată!
Trăsnește, o Doamne! Trăsnește-l!
TE ROG!"

Izbește cuvinte-n Divin cu fervoare...
Din flori prea-nroșite de triste iubiri,
Se-mprăștie-artistul în mii de petale...
Ce plâng printre arii în dragi simfonii.