Mă dor în gând ploile de la Slănic,
Când vinul nopții -roșu- ne era pe terminate
Iar trupul tău, cu parfum de măr edenic,
Recompunea dragostea-n extazieri necontrolate.

Mă mai arde -la baia Baciu- soarele pătat
În care surâdeai; o, doamne ce surâs!
Și chiar dansam în adâncimea lacului sărat
Sărutându-ne prelung, dar niciodată de ajuns.

Revăd cu nostalgie orășelul prahovean:
După-amiezi de Slănic, nopți de Slănic...
Dar ce-am avut azi nu mai am
Și parcă sub nori de lacrimi, vântul s-a întețit, un pic.