Zboară nesimțite,
zboară sau aleargă,
clipe dintr-o ruginie toamnă.

Cad și lin s-așează,
frunze una câte una, arămii,
peste-ntinse cărări golașe.

Vioara, cu cantu-i trist
încânta și răsună îndelung,
printre rânduri de goale scaune.

Umerii tăi goi, încet se umplu,
cu timpul mort, ce lin s-așterne
sub pătimașe sărutări.

Peste-ntinse cărări golașe,
zboară clipe dintr-o ruginie toamnă,
ce s-așează lin, pe umerii tăi goi,
printre acorduri triste de vioară,
și pătimașe sărutări.