aștept ca din tăcerea aceasta
să se desprindă
o șoaptă un cuvânt o melodie
ca din ramuri de copaci
neștiute zboruri de păsări

spre turla bisericii în apus de răpciune
se sting într-o liniște grea serile
când dulce și amăgitoare mi-e spaima
că pot iubi infinit
vina-mi de a fi crezut
cum întâmplătoare toamna
nu mă poate trece într-atâta plâns

într-un târziu în care
încep să înțeleg că-s doar eu
c-o tuse amară și-o mână scriind
vreme de-un ceas
vreme de-o tinerețe