Iubitule, eu nu-s un sacrilegiu
Și nici un privilegiu.
Poate nu-s competentă
și nici chiar excelentă,
dar în a mea viață,
sunt permanent
Prezentă.


Știu că nu TU ești fericirea mea,
Eu singură îmi sunt,
Nu pentru că ești temporar în a mea cale,
Ci pentru că dorești să mă transformi
în ce nu sunt.


M-ai numit rebelă de câte ori în iriși,
Săgeți de apărare am avut,
Nicicând n-ai vrut s-accepți că sunt oglinda
gândului timid,
de tine neștiut.


Eu nu încerc să îți strivesc privirea
În matrița simplă a sufletului meu,
Căci știu ce grea e de umblat cărarea
Ce duce spre al tău unic și tainic
Dumnezeu.


De aceea nu îți voi permite să-mi spui
ce să devin,
Prin ani eu am ales, cu sufletul, o cale,
Respectă-mi libertatea și durerea ca să rămân ce poate déjà sunt,
Chiar dacă merg din când în când, agale.


Ai spus că-s transparentă,
Ușor de uitat, eu sunt,
Atunci de ce, cu a vieții mel' esență,
Încerci să-ți dovedești ce ești,
Iar eu nu sunt?