Alerg în pas egiptean. În dreapta apa stânci îmi ridică.
De-a stânga valuri se-nălță de spumă făcându-mi risipă.
Adâncul pământ se deschide. Sunt în ape pereții de sticlă.
Văd cum din calea cailor în tropot marea fuge de frică.

Îmi chem armata să pornească pe urma fugarilor lași.
Crud le cer să îi prindă, să-i răstignească pe ucigași.
Copiii să mi-ii lege în lanțuri, în zale de pușcăriași,
Să-și uite părinții, bunicii, străbunii în valuri rămași.

Alerg! Port stindardul împăratului meu nicicând biruit.
De-a stânga, de-a dreapta apele mării s-au despărțit.
Curios! Eu știu că am de prins un iudeu răzvrătit
Cu nume de Moise, ce minunea aceasta va fi săvârșit.

Vaiet și tânguială din urmă îmi pare c-aud răbufnind.
Privesc și vad cum apele mării în urmă-mi se-nchid.
Aș voi să alerg mai repede, mai departe dar suferind
Înțeleg că în față apele în drum larg nu se deschid.

Ca norul pe cer văd în depărtare prin valuri și spume
Alte cete de oameni ce merg liniștit, ca niște turme.
Nu-s ai mei. Calul nu mai înoată. Lumea nu mai e lume.
Niciodată nu am crezut în minuni! Mă afund în genune.