Stau și mă-ntreb:unde ești copilărie ?
Când alergam desculț
Și mă credeam în sălbatica prerie
Unde-ai dispărut ca gândul ?
Unde-s zilele când sărutam pământul ?
Când credeam că stelele-s licurici
Iar mândra luna când strălucea
Vedeam râuri de lumină
Și-n praf urme de îngeri mici.
Dar ce-am făcut eu oare
De copilăria-mi dispare
Nu am fost copil de-ajuns !
Și mă uit acum spre tine
Umbră a adultului ce va să vie !
Oare voi fi un om corect,onest si drept
În fața căruia ceilalți să se-nchine cu respect
Voi deveni ce mi-am propus
Invingând greutățile celui de Sus ?
Sau voi eșua …
Și voi deveni un nenorocit,bețiv
Om meschin,urâcios,abuziv.
o…tu,umbră a celui ce va să vie
Poți tu să mă auzi ?
Mă poți elibera de destin
Să văd și altceva decât chin ?
Nu știu…atâtea întrebări !
Ieri este trecutul,nu are rost
Decât să-nveți din el,să nu mai fi prost
Mâine este învăluit în mister
Nu are rost divinității să-i cer
să mi-l dezvăluie.
Iar astăzi este un…?
Dar !