N-aveam prea multe prin buzunare
două bile de rulment, un capăt de sfoară, o jumătate de lumînare,
o cheiță ruginită de la un lacăt care n-a fost deschis niciodată
și bineînțeles neprețuitul meu briceag cu plăselele-n formă de pește
dimineața ridicase mirată din sprînceană,
zorii lăptoși se strecurau din ugerul rîpei
lumina era aproape potabilă,
cărarea goală ducea spre niciunde
ferigile cîntau fals vrăbiile mimau că-s pietre
numai balta lucea într-o rînă cu mătasea roasă de broaște


vreau să mă scald ca o mreană în aer,
să-not cu zăbala gloriei în gură
nu mi-e teamă de nicio bravadă,
pipăi șarpele casei fără frică
cu chinga strîngîndu-mi anii tineri,
vreau să devin cu totul centaur
șapte răchite-fecioare cu glezne roșcate
fac umbre în lut
sălciile și-au înălțat greabănul
și-au pus căpestrele-n spume
tai cu mișcări repezi una mai arcuită la subțioară
pielea verde asudă de neastîmpăr
îi pun frîul, chingile, șaua, lovesc în mine cu pintenii,
azvîrl nervos din copite tropăi iau volte
mă cabrez pe amîndouă picioarele

galopez spre ulița mare vătuită de colb
coada de frunze zbîrnîie peste bolovani
buruienile mă recunosc drept pur-sînge
din labirintul de nori se ridică mirat un ciocan vînăt
amiaza e potcovită cu bărzăuni și asudată-n miez

spre seară cu splina plesnită,
calul meu se usucă lîng-un pîrleaz
mîine îmi retez altul mai nărăvaș
fiindcă dintre toate animalele verzi,
sălciile sunt cei mai buni armăsari