e o formă de protest împotriva cuvintelor care sforăie
care se exhibă în silabe prea lungi prea sâsâite ca un șarpe gondolă
lunecând peste apă
mi-e somn. urlă pisica?

m-am culcat cu mine și tot cu mine m-am trezit și lacrimile n-au țâșnit
mi-e somn. urlă pisica?
ca altădată lucind cum solzii de pasăre rock atât de dispărută
din prea mult mal de siecle se sparg

și bavarezii saltă încă o halbă de bere spre pieptul meu păros
părând a zice un colind de bună purtare pentru apa ce aleargă
mi-e somn. urlă pisica?
un colț stă să prindă un deget piciorul meu e gol

mi-e somn. urlă pisica?
trec nu prea știu cum se face asta prin umbrele celor ce au venit
prea devreme au călcat orele cu tălpile lor pline de praf îngroșat
și nimeni nu a spus scuzați e multă gălăgie în acest poem
și nimeni nu a dat în sfârșit afară acea pisică care
niciodată nu vizitase expozițiile ușilor
pe dinafară