Pe drumul acela prăfuit,
Dar nu era drum; era un drumeag,
Duminica mergeam cu bicicleta
De la Crasna la Horoat.
Cam o oră, vara.
Înapoi, o oră și mai bine.
O închiriam pe aia cu lanțul protejat.
Cea mai bună, germană,
De la atelierul lui Pușkaș Bacsy.
Zece lei.
Primeam de la tata câte un leu
Pentru fiecare notă de zece.
La clasă, toată săptămână
Eram cu mâna ridicată.
Dacă drumul era liber mergeam pe mijloc.
Ridicam și mâinile de pe ghidon!
Aerul era călduț
Ca răsuflarea mamei
Când îmi făcea baie în ligheanul albastru
Seara când mă întorceam obosit.
De ziua mea am căzut.
Nu era duminică, era joi.
Însângerat ca un pui fugărit prin curte
De un dulău pătimaș,
M-a adus acasă un om din Vârșolț.
Se întorcea cu căruța de la moară.
M-a urcat pe sacii cu făină, moi,
Iar bicicleta a legat-o de loitre.
Tata nu m-a certat.
„Se mai întâmplă!”
A zis cu glas așezat.
Mama a plâns.
M-a dezbrăcat și m-a spălat.
Când a dat cu spirt
Lacrimile îmi curgeau, ploaie
Peste apa înroșită
Din ligheanul albastru.