De ce ne ducem viața-n doi
Căci unul singur ne-am născut?
Conceptu-a fost să fi putut
Totalu-ntreg, să-l facem noi.

Percepte ne-am creat, demonici.
”Singur”, e acum nedumerire!?
Dăm vina pe nepotrivire
Parcă n-am ști că suntem unici!?

Cum ochii, brațe și plămâni
Gonade și suprarenale
Ne acuplăm să-nfruntăm lumi
Din emisfere cerebrale.

Bipezi cu-auz duplicitar
Nu ne-am creat la timp rezerve
Să fim un dublu unitar
S-avem un ego în conserve.

Ne imităm precum organe
Și ne-ncântăm în ”simpatie”.
Nu-s unul sigur din prostie!
... Sau fiind prea slabe, nu-s orfane?!?

E lumea oare-o slăbiciune
Învinsă de singurătate,
Iubirea doar deșertăciune
De-a imita o paritate?

Răspunsul este imperfectul
- Negatul cu ”perfecțiunea”-
Nevrând să acceptăm defectul
De-a nu fi... top-creațiunea...

Vă las reflecția morală
Și plină de sinceritate
Că nu suntem ființa finală
Perfectă în simplicitate...,

Și temători, umilii, caștii
Să fim convinși că-n viitor
Vom fi înlocuiți din aștrii
De un alt... superior popor!!!
28.06.2010