copaci se desfrunzesc în vânt de dimineață,
totuși din straturi de ozon se cerne noua viață.
apa se face vin cu lăutari voioși la mese,
toamna-i un parfum de miri și de mirese.

fiecare zi e un poem intre viață și moarte,
dar mereu speranța verde ne poartă departe.
mă smulg tăcerilor, cumva alung necazul,
flămând de drumuri noi mai schimb macazul.

mă mint și mă aprob că iubesc nori de rând,
știind că fără ei nici un copac flămând
n-ar mai putea o vară doinind din frunza deasă,
să-mi bucure toți anii simțindu-mă Acasă.

brăzdez văzduhul până către constelații sacre,
sunt vânătorul de sclipiri din simulacre.
sunt vânătorul de magii printre rugi și lumânări,
tramvaiul scârțâie nerod și pute- a mascaradă peste zări.