De obicei sunt tulbure, aproape nedeslușită.
O ceață care se așează peste oraș. Refulări,
reconectări. În zona aceasta telefonul meu
nu are semnal. Dincolo de limitele galaxiei
noastre, zerouri.

Bingo. Ce-ți mai trebuie? Un copil, un soț,
inimă pe sfârșite, colți. Toți cei care țipă în
jurul tău, bucură-te, asta e viața. Știi, tu,
când apuci cu dinții mușchii mortului, fii
mai duios, aș putea fi eu acolo.

Fiică a tatălui, vârtej. Îmi semeni, auzi?
Mizăm la fel, suntem unghiuri adiacente,
vârfuri. Privește în jos cu nepăsare.

E lună plină, tragem la sorți. Dacă câștig,
faci tu toate alea.Știi că nu-mi place să
apretez cămăși, să calc pantaloni la dungă,
să curăț pipote.

Stau închisă, sunt momente cu lanțuri.
Pentru că am un potențial mortal, nevoi
puține. Un Cézanne în sufragerie, măcar un
kitsch. Aș putea avea multe cu trei milioane
de euro, nebuloase.






(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)