Mita, îmi scriu numele-n palmă, de cineva
s-o uita la bătăturile mele, de cineva s-o
face încetișor culcuș de milă penrtu mine
- îmi scriu numele.
O poveste ce-și umflă paginile sub
răsuflarea ploii:
într-o mână de foi, zilele-s arse, literele
toate-s topite-ntr-o gură de foc
- fericită că sunt atinsă de arma ta,
numele meu se va șterge.

Tot ce a trecut dincolo, tu ai cunoscut,
tot ce-am uitat s-a înnoit să-nvăț din nou,
că tu ai pus nume-n fiecare, cum ai
trecut din carte în carte,
le-ai spus fiecaruia: oxigen!

Din apă nimeni nu mai înfruptă, Auriga
pe fund doarme adânc- și cine, de ea, de mai
privește la cer și cine mai privește la apă
- totuna, că inima-mi saltă obosită
de asemănare,
că inima nu-mi știe numele, dar asemeni a tot,
sunt a tot și nimic nu-mi lasă loc
de-ndoială că altfel lumea s-ar roti,
că orice loc la fel o potrivește altfel.