N-am înțeles nimic
Din viața mea și nici măcar
A celorlalți din jur ce scriu
Cu diacritice ori fără
Poveștile lor intraductibile
Cu iz de mucegai și lene
Cu acul pe colțul ochiului
Sau pe vreo tastatură qwerty.
Și niciodată nu voi mai putea
Să înțeleg de ce mai vor
Să-și bată joc de mine
Viețile lor de oameni ratați,
Cu versuri banale, pământii,
Cu critici literați ce scriu păreri
De toate cele și orice,
Citite printre rânduri, criptic,
Precum o pentagramă rozacruciană.
Le-aș da pe toate pentru-o bere
În arșița cuvintelor târzii
Crescute pe un leș de limbă moartă
Și chiar pentru un capăt de țigară
Fumat de-un havanez benign și exilat
Și stinsă de un colț de perseidă.
N-am cum a înțelege decât mort
Și singur odihnindu-mă pe-o clipă
Când timpul mi-ar veni
Să-mi număr zilele fecunde și rămase
Izbeliștii ce nu mă vrea de față.
N-am înțeles, de ce aș înțelege,
Și tind să cred că nici Tu
Nu-nțelegi ceva mai mult.