nici o durere nu mai pot curma,
cu indezirabila mea libertate,
când zilnic simt teama pentru ce va urma,
tremur în rime pentru sensul de soră de frate.

năvalnic și de neoprit ca o tornadă,
timpul crimelor și a hoțiilor oficiale,
stoarce din ceruri ultima pleiadă,
de lacrimi și lumini cu sunete de jale.

mai nou și medicii fac crime grave,
îngerii se nasc fără aripi, bolnavi,
sunt furibunde zările cu izuri de agave,
de maci de șerpării și cumetri lingavi.

mai nou trăim ca să donăm organe,
păzește-ți inima să râdă mâine unul,
care va face sex pe marile ecrane,
preafericit că nu l-a ucis tunul.

plătim acum și taxe pe vedenii,
orașe de euforii răsar printre otrăvuri,
și mult deasupra norilor se-aud vecernii,
ca zei și popi ne mint cu chip de adevăruri.

adun nimicuri ca motive de curaj,
poate surâsul florilor nemuritor,
pe crucea tuturora să dăinuie miraj,
credința într-un Isus înainte mergător.