Bătea vânt cu stropi mărunți în noaptea târzie.
Aruncam încă o dată plase plumbuite în suburbie.
Parcă se vorbise adâncul apelor cu înaltul ceresc
Pescuitul să fie trudă pentru pescarul lumesc!

Era astfel pentru că nu prinsesem ziua toată
Decât sudoarea ce căzuse lacrimă în marea sărată.
Trăsesem la mal barca și strângeam plase grele
Toată noaptea muncisem. Zorii iveau albăstrele.

Din ceața dimineții, ca un nor fierbând, se ivi
O nălucă cu chip de om blând și încet ne rosti:
“Aruncați mreaja mai la adânc!”. Am pregetat,
Dar pacea cuvântului ne-a convins și am aruncat.

O sută cincizeci și trei de pești mari am prins.
Barca părea să se scufunde, dar cu toți am împins
Până la mal și pe focul ce ardea de nu știu când
Am pus câțiva pești mari la prăjit, tremurând.

Carnea dulce și pacea din acea dimineață n-o uit.
Iisus se ruga. Noi mâncam. Soarele răsărise demult.
Niciodată nu prinsesem atâția pești mari în suburbii!
Ploua încet și mărunt. Nopțile erau tot mai târzii.