o vreme făceam cafea pentru doi
atunci nu știam
că din cești sorb amarul
parcă aud și acum november rain
când din mine
a rămas cădere

mă trezesc cu gene ciufulite
dar în ochii mei nu mai zâmbește niciun bărbat
iar eu nu mai știu
nu mai vreau
să mă alint

și mi-e îngăduită tristețea asta
pentru că așa sunt eu mai frumoasă
iarna