Eram copilul tău, mamă
și îți spuneam seara povești,
te înveleam, te sărutam
și te lăsam să sângerezi tăcută
cu monștrii tăi, cu vene albe
prin care curge var...
Uneori, ziua stăteai la fereastră
în cămașa albă și
lungă până la genunchi,
cu părul despletit și ud...
Priveai spre noapte
și gângureai ca un copil bolnav...
Erai copilul meu, mamă!
și te lăsam să râzi
printre roțile de tren...
Þi-am prins amintirea în pagină
cu bolduri negre, ca să nu scape...
Iar pagina... am ars-o!