Cineva spunea că nu mai așteaptă toamna.
Poate a așteptat îndejuns și spunea și el
Într-un mod indirect
Simțea și eram sigură că acea tristețe ascunsă la început,
Avea să fie destăinuită complet mai
Târziu.

Eu nu mai aștept primăvara.
Acum e iarnă pe ulița mea,
Nici nu mai văd vrăbii sa zboare și corbi
M-au părăsit în final...
Erau aceleași fantome eterne
Care uneori îmi prădau sufletul.
Și așteptarea primăverii coincidea
Cu venirea iubirii de undeva din depărtare
De unde vine și zăpada acum.

Așa te-am așteptat eu pe tine, aproape doi ani
De când ai dispărut
Și cred că ar fi o greșeală să mă întreb
De ce te-am pierdut?
Când știu că nu te-am avut vreodată.

Pași de plumb în mijlocul iernii
Corbii au adormit și ei undeva ,
Simt doar liniște în jur și totuși
Gândul că tu ești acolo undeva departe...
Îmi aduce haosul acesta un pic mai aproape.