ați intrat în mine ca și cum eu nu aș fi fost acolo
nu trebuia să bateți la ușa unei case părăsite
v-ați băgat sub pielea și carnea mea
fără să știți cum dor locurile goale
unde cresc mușuroaie de gânduri și de iarbă
v-ați adăpat aștepătarile din fântâna gândurilor mele
mi-ați lăsat în schimb o cumpănă veche și ruptă
care doar țipă sub cuvintele vântului
ați stat în casa trupului meu și ați scris istorii
despre tristețe și lacrimi,
mi-ați luat inima de la locul ei și ați îndesat-o
peste sufletul vostru,
peste chip,
peste privirile în gol,
apoi ați atârnat-o la întâmplare
iar eu v-am ascuns mereu în locul acela unde oamenii eternizează
niciodată nu ați vrut să știți cum vă săpați
morminte în mine
ele rămâneau și după ce voi
deja veți fi plecat
departe sub altă piele, în altă carne

inima mea bate șchiopătat, carnea mă doare,
sângele a devenit gros ca și o lavă ce arde pe dinăuntru
sunt doar un cimitir cu amintiri
în mine nu mai vine nimeni
să pună o floare

doar undeva departe se aude cum răsar florile și soarele
din ochii oamenilor