Mă macină păcatul zâmbetului împietrit,
Îmi e atât de greu, atât de multe mi-am dorit
Dar am ratat tot începutul
și am intrat în viață cu-n viitor sfârșit.
Zâmbesc amar, sau poate prea avid
Gândesc să mor. Să mor e de dorit,
n-am viață a ucide, am fericirea rea!
Am căutat un loc, un singur loc în mine
Dar n-ai lăsat nimic să moara de la sine.
Ai omorât vremelnic fiecare rod,
Mi-s toate zâmbetele spânzurate-n eșafod,
Sunt mortul viu, și-mi bântui tristețile cum pot.
Mi-e sufletul ucis demult, iar eu îl caut fără rost
blestem încrederea ce am avut în tine
nici moarte n-am,
nici dreptul să mă-ngrop în mine
îmi târâi carnea zdrențuită fără de destin,
mi-s unghiile roșii de furie, durere, de venin,
trăiesc din jurăminte strâmbe și mă-ncălzesc cu ură,
n-am sânge să-mi mai plimb trăirile mature,
Dar le ascund. Sap șanțuri reci în mine
și le aștern extrem de elegant pe drum.
Mă macină păcatul zâmbetului împietrit,
E ultimul meu drum, e drumul pe care am venit.