Ca tăișul unei lame de patine
modelând gheața
se scurg ani din mine,
tot mai subțire
întrezăresc conturul...

a nins peste creste
o pereche de porumbei rătăcind
pe acoperișul casei
scrutează orizontul
îi prind în cadru și-i adorm
între două file de album;

mă miră încă forma brațelor ei
avântându-se după o cană cu apă
o mână de grăunțe
orice
între atâta alb
urma pasului ei
desenează în glod
un strop de viață;

un alt cadru anesteziat
își prelungește forma
între aceleași file
un regret îngheață pe buze
înainte de a fi rostit
prea mult alb

și palma de pământ
ridicându-se din gheață
ca o sculptură crestată-n lut
își cere rădăcinile
dar mâini mă înconjoară asimetric -
cu obrazul lipit de grumaz
fiul meu doarme
cu-o bucată din mine
sub gene.