Mi-ar plăcea mult să-mi pot deschide iarăși ochii
ca să văd în spatele pleoapelor închise
de frica peisajului cu trandafiri
și cu mărăcini lipsiți de spini.

M-aș bucura mult să pot pili
la gratiile ce încarcerează inimile smerite
ale victorioșilor ce și-au dăruit totul
doar ca să fie afișați pe cruce
de revoluția ignoranței.

M-ar face fericit să pot crește în palmă un ghiocel,
să-l pot purta cu mine și la școală,
și acasă, și la somn. Iar când va termina de crescut
să-l pot dărui pământului ce m-a purtat la sân.

Aș fi încântat să prind de colț norii
care-i supără pe cei sinceri, și să dezlipesc
cenușiul lor de pe fundalul albastru. Ar fi bine și
să pot trage de o sfoară
ca să urce soarele pe colajul cu nori pufoși.

Ar fi minunat să găsesc acum lumina
pe care n-o caut fiindcă mi-am pus mâinile la ochi,
să vin la ea și să-i cad la picioare, în lacrimi,
ca să știu că greșelile mele erau tot timpul împletite
cu raze din...
da, din Lumină.