de la o vreme totul se petrece în viteză
oamenii sînt simple secunde care trec
indiferent dacă ai deschis ochii sau nu
încerc să mă agăț de ceva să fac ziua să stea în loc
măcar un moment să-mi aud inima pulsînd
să mă conving că totul mi se întîmplă mie și nu altuia
totul cedează ca o pojghiță de gheață
și mă trezesc în mijlocul zilei ca în apele unui lac
înghit distanțe de parcă
aș lua antibiotice cu rețetă
mă umflă un rîs nervos
e ca și cum un copil
ar stinge și ar aprinde lumina
în mod obsedant

îmi închipui că sînt la volanul unui peugeot argintiu
pe scaunul din dreapta un gol
pe lunetă scris mare just married
singurii oameni care mai vorbesc cu mine
sînt cei pe care i-am înregistrat din conferințe
în digital voice editor

îmi doresc să adorm între șinele unei căi ferate
dacă vine un tren ar fi ca și cum mi s-ar umple casa de prieteni
noaptea aș privi cu tandrețe
cum moartea adoarme cu gura deschisă
pe umărul meu
și vorbește în somn