corăbii trec
albastrul venelor se întinde
un pescăruș în picaj vine atât de aproape
se izbește de aerul călduț respirat mai devreme
se pune o nesfârșită linie punctată
între aici și restul lucrurilor

nu știu unde-i lovit, încerc să-l mângâi
prin întunericul cunoscut din casă

și eu mă izbesc de oameni
uite cum
îi scutur de mere

e atât de greu să găsești
un străin flămând de pus la masă
treci prin oglindă ca prin port cărându-ți sacii, cu ziua
cămășile astea albite la umeri
a fost odată deșertul
prea aproape să fie aievea

om
distanță
distanță
om
aceiași bărbați ușor mirați și femei
cu gigantice umbrele de soare

și totuși e un mod de-a iubi chiar și-atunci
când iți faci unghiile cu roșu
și din restul trupului nu mai rămâne nimic neatins
vei lasa ceva la însorit
gutuia din geam

am văzut o femeie
întindea rufe între ziduri
și zidurile se apropiau
ca două coroane verzi