după o lungă și toridă zi de târâială
abia scăpat de sub strivirea unei tălpi
flămând și obosit pe palidul tăpșan
fiul șarpelui își sâsâia nefericirea…
„ spune-mi te rog Tu iluminate Tată
a toate știutor și dătător de viață
cum eu cel cândva de viță îngerească
aș mai putea să îmi recapăt demnitatea?”
răspunsul veni după o lungă așteptare
„numai atunci când îți vei schimba fiirea
și-ți vei putea obține iarăși nemurirea
ascuns în mărul discordiei și al păcatului
fără să-i uiți gustul și rămânând viclean!”

iubirea care tocmai pe acolo se plimba
zburând din floare-n floare așa aiurea
și cu nectar se îndopa să-și țină silueta
siluită pe dată se-nroși de toate câte auzi
înfierbântată foc și din fire curioasă tare
se așeză năucă exact pe a mărului floare
pătimașă cum o știm și însetată de viață
cu polen și cu nectar se adăpă din plin
fără să știe îl supse însă și pe șarpe
deveni atâta de frumoasă pură și fecundă
că trecător prin viață și eu mă-ndrăgosti
și-așa aflai că are gust de măr și de venin