Păpușa mea din flori de romaniță,
poveștile bunicilor, din când în când,
sub fruntea ta de lună despletită…
iubirea mea, clipită cu clipită,
te caut printre fluturi, ca și când…

Mă chemi a dimineață de departe…
ești litera și rima dintr-o carte
și răsăritul învățat să poarte
scâncetul tău ce sângele-mi împarte
și-mi răsfoiește sufletul, o carte…

Ești trunchi de cer cu patru zări deodată
și curcubeu de păsări fără trup;
te știu silabă,astăzi, încă ne-nvățată…
ce vei fi mâine, poate , niciodată!
te-aș vrea mereu un semn, ce-nlănțuie un trup…

Păpușa mea cu gene de zăpadă,
mă naști mereu, din fiecare scrum,
când dinspre atrii stau tristeți să cadă…
ești flacăra țâșnind din ierbi de fum,
păpușa mea,de fiecare dată…

Ileana Popescu Bâldea