Păsările trec... pe cer
Și-am oftat de ușurare.
Nimic nu le va sta vreo dată-n cale!
Nici nori, nici oase, nici zâmbete..
micile zâmbete sau certurile dintre noi,
nici sâmbete, sau alte zile.
Nici cât te-am iubit de mult, pe tine
nici atunci nu s-au lăsat înduioșate.
Nici când am plâns și nici când te-am uitat.
Pasatile trec pe cer, neîncetat.

Firar ele ale dracu! De s-ar opri odat
de-ar cădea și cerul lor cu tot!
Măcar de-ar fi ceva rămas, un ciot
care să nu mai treacă,
după ce și eu voi trece...
și eu..
Și eu voi trece oare? Și tu!
Și-atunci păsările tot pe cer or trece?
În sfidare?!
Sau oare.. au ceva de spus?
Poate în a lor drum-discurs
să se închidă o taină, ca a unui mesager ascuns.
Hermeticele păsări trec... pe cer.

Sau... poate doar drumul e de ele.
Căci, ca și toate gândurile mele, și tot,
de la dureri la foc, din râsete în stele
toate au același har, dureros
și sper că nu în zadar,
să treacă.