se oprise cu bicicleta să-i pună lanțul
vechitură ce mai putea să-i ceară
ghidonul era lustruit până ajunsese să lumineze
ca soarele care se ridicase de doi stânjeni pe cerul roșu
iar șaua stătea într-o rână

se mirase de mulțimea întinsă ca o pecingine
până la buza stâlpilor
comparația asta anatomică ar putea da mai mult suflu
poemului în care totul se rotește în cercuri din ce în ce mai strânse
ca un vultur ce-și urmărește prada minusculă
sau poate este și aici vorba despre o victimă potențială
despre gură-cască fără dram de simț al misterului
(dă-le spectacol și o biată bicicletă ce se vrea reparată și gata
mântuirea este asigurată)

lanțul ăla anacronic (și nu doar aici constă contradicția
dintre obiect și subiect) atrăgea privirile ca un perpetuum mobile
ca o justificare a întoarcerii privirilor
- stai dom’ le aici e alfa și omega iată
omul are nevoie de o mână de ajutor
acesta are într-adevăr curajul strigătului în deșert ca la un
indicator care interzice accesul bicicliștilor nonconformiști

și mulți au venit spre el
și mulți l-au numit fiul omului sau mai simplu
omul cu bicicleta