Lumina roșie îmi dă semnul deschiderii către inefabil,
iar zâmbetul deformat de lipsa conturului
mă scutește în folosirea cuvintelor
ce sunt abuzate până la epuizare.
Plimbarea în jurul formelor se desfășoară cu multă grație,
cu pași împrăștiați pe alee,
cu mizantropia ce-o simt pentru cei ce nu se plimbă în felul meu.

Timpul se rupe-n două
iar eu mă aflu în crăpătura ce pare să mențină haosul la el acasă.
Mii de particule pline de candoare se transformă în povești
spuse dramatic
explorând sensul lor
din unghiurile dezvăluite de fanii neprevăzutului.
Las neînțelesul să se facă înțeles
prin acceptarea mea de a primi formele nedefinite
Savurez idei neconcepute și necontemplate
de creiere arcuite
și încep să cred că realitatea,
prin plictisul ei dulceag,
se detronează în fața elementelor fragmentate de picătura
(neîntâmplătoare)
plasată pe limba primitoare de paralelism.