Nu am să scriu nimic despre moarte!
Voiesc numai să deschid ferestre...
Un fel de lumânări înflorite. Poate
Fi-vor pictate pe ziduri rupestre.

În peștera în care viețuiesc mă ascund
De noaptea eternităților care vin.
Ziua plec la vânat, arc în fibră purtând,
Spre a prinde din cer animalul divin.

Flamura lui îmi va călăuzi pașii pe ape.
Voi mânca din carnea care îl naște.
Pentru a-l birui când va veni cu toate
Pustiirile ce-l cresc și care le paște.

O astfel de luptă mă va naște din nou.
Voi fi lumii rege, eternității clipă.
Chipul meu va fi colorat, viu și-n ecou,
Se va aduce singur identității risipă.

Pretutindeni îmbumbă verdele crunt.
Amestec culori în poveștii neglijent.
Mă voi renaște dintr-un pântec mărunt
La sânul mamei recrutând lapte curent.