I.
Închid ochii
și furtuna se arată în lumea mea.
Tulbure este roșul apusurilor mele:
ce încet se poate muri!
Agale, se lasă liniștea…
Unde-ai fost până acum?

Era urât fără tine…
și o mulțime de zgomote.
Și e încă furtună:
izvorâtă dintre bătăile inimii mele.
Pune, te rog, mâna.
Simte cum zguduie lumina
ce cade pe degete, pe note muzicale.

Roșu fierbinte
și o mână de copil
ciudat cum tot se transformă
de prea multă culoare.
Of,
De câte ori se poate adormi…

II.
Plutește privirea-mi
peste vidul soarelui închis
cu cărămidă și pecete.
Se neagă eroii aceluiași basm...
De ce să mai las să(-mi) curgă
când cerul se inundă?

Seducătoare prăpastie
pentru o ultimă oară te pot domina.
Retina-mi atinge cuvântul...
cuvântul scris de mâna altcuiva
destinat să smulgă o amintire
ce n-a putut decât suspina.

S-a închis prăvălia
unde se vindea tutun.
Singură aleg o piatră, o șansă
și arunc.
Cât oare să mai ascund iertarea
când până și eu am nevoie de ea.