Cu fiecare pas mă depărtez de Tine
Și mă afund în grota păcatelor lumești,
Carnale sunt, bahice, nu sunt deloc puține...
Pecuniare sunt... Tu, Doamne, unde ești?

Te strig prin vocea tainei, ce sufletul o naște,
Te strig, în robul Tău, să reînvi credința,
Să mă transformi în mielul ce pajistea Þi-o paște
Din lumea Ta cea dreaptă! Redă-mi, iar, umilința!

Sunt aruncat pe mare, zilnic sunt în derivă,
În patru zări e lumea, dar nu e niciun far,
În trup, e-ntemnițată credința mea nativă;
Fără pierduta cheie, pluti-voi in zadar...

Ce viață duc, o, Doamne, lipsită de magie,
Fără de sanctitatee modul meu de-a fi!
Sunt frate cu păcatul, greșesc și-n reverie,
Cu ce, pe lumea asta, Tu mă vei pedepsi?

Când Tu-i tratezi pe toți cu-o singură monedă,
Iubirea Ta cerească o semeni printre noi...
Deși-am putea trăi o viață în vendetă
Ne ierți și ne dai șansa să fim și mâine eroi!