Ce simplu-i să nu-mbătrânim;
Doar timpul trebuie oprit
Să vindem ce-am agonisit...
Săraci să fim, ad interim.

Să nu mai știm nimic din școli,
Să reînvățăm limbaj din cărți,
Să reînviem părinți ce-s morți...
Să ignorăm, metehne, boli.

Să ne jucăm precum copii
De-a mama, tata-ntr-un fânar;
Să nici nu știm de calendar,
Să discutăm vagi inepții.

Să zburdăm iar pe câmp, pe deal,
Să nu mai știm d-ora de masă...
Fără de griji, de bani, de casă,
Să schimbăm viața-n ireal.

Timizi, s-avem câte-un sărut
Pe-o bancă-n parc, pe după casă,
Să umblăm tunși, cu pilea rasă...
Să nu dăm la vecini, salut.

Putem să fim iresponsabili;
Să facem case din nisip,
Să umplem străzile în slip...
Să fim oricum, imperturbabili.

Să ne jucăm cu-ai noștrii fii
Râzând de glume infantile;
Dormind pe stratul de zambile
Cu frunze... plătind datorii.

Să ne lungim pe iarba verii
Cu ochii duși pe bolta nopții;
Să credem meteorii sorții,
Să n-avem grija reînvierii.

Suflet s-avem, din nou, de îngeri,
Să ne luăm timp de cărăbuși.
Regine, regi s-avem intruși
În vis, real... fără constrângeri.
17.08.2010