Ce rămâne după plecarea trenului ?
Mari scântei ale nopții, care cad
Peste băncile verzi, peste chipurile
Bărbaților adormiți, singuratici.
Ce rămâne după picnicul
Frenetic, scurt, pe patrulaterul de iarbă ?
Un batic sfâșiat și sticle goale de bere.
Ce rămâne din colecția de ziare zdrențuite,
Galbene, murdare de praf ?
Chipul zâmbitor, naiv, al deceniului care trece.
Ce rămâne din sângele care bate ca un ciocan pneumatic,
Care împinge trupul în hău, care
Împroașcă încet, ca o morișcă de platină ?
Ce rămâne din buzele tale electrice,
Care murmură, care se ating de fața mea aspră?
Ce rămâne din ibricul de cafea, uriaș ?
Ca un cazan de locomotivă, din care beau
Și, iată, ochii nu se închid, și, iată, scriu,
Iar cuvintele sunt de carne și cântă ?
Ce a rămas din bâlbâitul dictator ?
Ce rămâne din deșertăciunea puterii, din gloria
Celui care a citit o singură carte ?
Nu vă pot spune, vântul însă
Plimbă tăcut praful și pulberea.