Lângă sat,într-o dugheană,
Stă o femeie sărmană
Ce își plânge puișorul
Și își mângâie odorul.

Nu are apă să bea,
Nici mâncare să îi dea,
Dar nu-l dă de lângă ea
Că el îi e averea.

Treptat se va face mare
Și mai mândru ca un soare
O să îi dea alinare,
Mândrie și ascultare.

O să stea într-un palat
La fel ca un împărat
Amintidu-și că odată
El a fost bătut de soartă.