ea purta o rochie de catifea albastră
(ca în cântecul lui bobby winton)
el nu știa dacă sunetul blues sau 
culoarea vibratto lumina noaptea
necazului său
ea era femeia cu care începeau toate
cu epiderma de catifea albastră
el era doar domnul singurătate
căruia îi erau adresate toate scrisorile
agențiilor matrimoniale
(rămase fără răspuns)
încăpățânatul domn singurătate
încremenit în pipăiala albastrului din acea
rochie "blue velvet" nepământesc de reală

el iubea o femeie înfășată în catifea
albastră
(ca un ochi învinețit cu pumnul)
atât de sălbatic el iubea o femeie
încât fibrele acelea (textile)
nefiresc de străvezii
îngreunate de culoare
i se depuneau dimineața rezidual
ca o memorie în care nu ești nicicând conștient
cearcăn albastru
înconjurul ochiului boțit de nesomn
când trezirea este doar așa
ca o încercare de a pipăi aerul
cum pruncul orientându-se după țâță
steaua polară a neajutorării lui

el iubea o femeie albastră!